Stiri
Rezultate inspectii fiscale la 31 mai 2008 PDF Imprimare E-mail
Scris de Administrator   
Saturday, 19 July 2008
În primele cinci luni ale anului, Fiscul vâlcean a stabilit suplimentar pentru buget 26,4 de milioane de lei

19 cazuri au fost înaintate instituţiilor abilitate pentru continuarea şi definitivarea cercetărilor în vederea stabilirii persoanelor vinovate şi a gradului de participare a acestora la infracţiunile constatate

Pentru identificarea faptelor de evaziune fiscală, în primele cinci luni ale anului 2008, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea a acţionat, prin structurile cu atribuţii de control, pentru verificarea: creşterii gradului de conformare voluntară a operatorilor economici; realizării veniturilor bugetului general consolidat şi reducerii arieratelor; modului în care sunt aplicate reglementările legale privind calcularea, evidenţierea în cuantumurile şi la termenele stabilite de lege, a impozitelor, taxelor şi a altor obligaţii fiscale faţă de bugetul general consolidat; realităţii şi legalităţii sumelor negative din deconturile de taxa pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare; comportamentului contribuabililor, toate aceste obiective vizând întărirea disciplinei financiar-fiscale şi contabile.
Astfel, personalul DGFP Vâlcea cu atribuţii de control a încheiat 1.464 acte de control, rezultatele inspecţiilor fiscale concretizându-se în stabilirea unor venituri suplimentare pentru bugetul general consolidat în sumă totală de 26,4 milioane de lei.
Suma este formată din: 22,5 mil.lei - diferenţe de impozite, taxe, contribuţii şi fonduri stabilite peste cele înregistrate de operatorii economici în evidenţa contabilă; 3,7 mil.lei - accesorii aferente debitelor stabilite suplimentar; 0,2 mil.lei din amenzi contravenţionale şi confiscări.
Pentru prejudicii create bugetului general consolidat, în sumă totală de 9,8 mil.lei, DGFP Vâlcea a înaintat 19 cazuri instituţiilor abilitate pentru continuarea şi definitivarea cercetărilor în vederea stabilirii persoanelor vinovate şi a gradului de participare a acestora la infracţiunile constatate.
 
Foarte important pentru institutiile publice PDF Imprimare E-mail
Scris de Administrator   
Saturday, 19 July 2008
În atenţia instituţiilor publice! Noi condiţii la contractarea lucrărilor

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea informează că a fost emis Ordinul comun al ministerelor Economiei şi Finanţelor, Transporturilor şi al Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor nr. 915/465/415/2008 pentru aprobarea condiţiilor contractuale generale şi speciale la încheierea contractelor de lucrări, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 5 iunie 2008.
Foarte important! Potrivit art. 2, începând cu 1 iulie 2008, autorităţile contractante au obligaţia de a respecta condiţiile contractuale prevăzute în anexele la ordin.
Clarificări privind aplicarea prevederilor Ordinului pot fi solicitate la adresa de e-mail Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina. .
De asemenea, pentru mai multe informaţii, poate fi consultată pagina website a Minsiterului Economiei şi Finanţelor - www.mfinante.ro, categoria FIDIC, unde urmează să fie postate un ghid de utilizare şi alte documente complementare.
 
Noi formatii isi anunta prezenta la sarbatoarea Zilei Imnului National PDF Imprimare E-mail
Scris de Administrator   
Saturday, 19 July 2008

Încă două formaţii au fost incluse în programul de concerte dedicate Zilei Imnului Naţional. Astfel, luni, 28 iulie, formaţia sibiană RIFF va avea un recital în obişnuitul stil hard-rock cu nuanţe de blues, recital plasat între programul de muzică populară desfăşurat pe scena de pe stadionul Zăvoi şi recitalul susţinut de VOLTAJ. De asemenea, marţi, 29 iulie, brezoienii de la PROMETEU vor cânta în deschiderea recitalului formaţiei VAMA a lui Tudor Chirilă.

Ultima actualizare ( Saturday, 02 August 2008 )
 
Modificari ale traficului datorate Zilei Imnului National PDF Imprimare E-mail
Scris de Administrator   
Saturday, 19 July 2008
Manifestările dedicate Zilei Imnului Naţional implică o serie de măsuri ce urmează a afecta zona de desfăşurare a principalelor evenimente pregătite de primăria municipiului. Astfel, traficul auto pe splaiul Independenţei, între blocul 12 - la Est şi intersecţia cu strada Ştirbei Vodă - la Vest va fi oprit începând din seara zilei de 24 iulie, pentru a da posibilitatea agenţilor economici din comerţ, alimentaţie publică şi divertisment să-şi instaleze structurile comerciale, restricţia de trafic urmând să fie ridicată în dimineaţa zilei de 30 iulie. Totodată, în intervalul de timp de mai sus, pe străzile adiacente zonei Zăvoi va acţiona continuu serviciul de blocare şi ridicare a autovehiculelor şi remorcilor staţionate neregulamentar, salariaţii Direcţiei Administraţia Domeniului Public având ca sarcină pentru strada Ştirbei Vodă ridicarea imediată, fără blocare prealabilă, a vehiculelor staţionate la întâmplare pe carosabil, măsură impusă de necesitatea asigurării permanente a fluenţei traficului auto pe această arteră de circulaţie. De asemenea, Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculări auto a fost înştiinţat printr-o adresă oficială să-şi amâne sau relocheze în această perioadă toate activităţile de examinare practică auto care se desfăşurau în mod uzual pe splaiul Independenţei.
Ultima actualizare ( Saturday, 19 July 2008 )
 
Expozitie canina cuprinsa in manifestarile Imnului National PDF Imprimare E-mail
Scris de Administrator   
Saturday, 19 July 2008
Pentru cei interesaţi - proprietari sau doar iubitori ai câinilor - Expoziţia Canina ce este cuprinsă în ansamblul manifestărilor dedicate sărbătoririi Imnului Naţional are un regulament de organizare minimal, care prevede, printre altele, că la acest eveniment pot fi înscrişi câini din orice categorie sau rasă, care la data expoziţiei au împlinit cel puţin 3 luni, dar şi că nu vor fi admişi să participe câinii bolnavi, femelele în călduri, femelele gestante, care alăptează sau însoţite de puii lor (puii fiind sub vârsta de trei luni sau peste 3 luni, dar neînscrişi). De asemenea, în spaţiul care va fi alocat expoziţiei vor avea acces doar câinii înscrişi, care trebuie purtaţi obligatoriu în lesă, iar cei agresivi vor fi purtaţi cu botniţă şi lesă scurtă. Se va interzice ca înaintea Expoziţiei să se trateze blana, pielea sau nasul câinelui cu orice ar putea schimba aspectul structurii, culorii sau formei, acceptate fiind doar pieptănatul şi perierea. Jurizarea câinilor înscrişi la expoziţie se va face pe clase de vârstă - Clasa Baby - de la 3 la 6 luni, Clasa Pui (Puppy) - de la 6 la 9 luni, Clasa Junior - de la 9 la 18 luni, Clasa Open - peste 18 luni şi Clasa Veteran - peste 8 ani, iar animalele care reprezintă cel bine clasa lor de vârstă vor fi recompensate cu calificativele ”excelent” - panglică albastră, ”foarte bun” - panglică roşie şi ”bun” - panglică galbenă, precum şi cu premii. Jurizarea Expoziţiei Canina ce se va desfăşura în data de 28 iulie, începând cu ora 18.00, în Parcul Zăvoi, la ”Bârlog”se va face prin amabilitatea medicilor veterinari Adriana Purice, Mihai Miclea şi Dragoş Constantinescu, cunoscuţi de toţi iubitorii de animale din municipiu. Înscrierea câinilor în concurs se va face cu o oră înaintea începerii expoziţiei.
Ultima actualizare ( Saturday, 19 July 2008 )
 
<< Start < Inapoi 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Inainte > Sfarsit >>

Rezultate 82 - 90 din 243
Powered by Cris Net Design