Finante
Taxa de poluare pentru autovehicule PDF Imprimare E-mail
Scris de Administrator   
Monday, 02 June 2008
Actualitatea fiscală: Taxa de poluare pentru autovehicule

În vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului a fost instituită taxa pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu şi se gestionează de Administraţia Fondului pentru Mediu.
Intră sub incidenţa taxei autovehiculele din categoriile M1-M3 şi N1-N3, aşa cum sunt prezentate în anexele 2 şi 3 ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Fac excepţie de la plata taxei următoarele:
a) autovehiculele aparţinând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi membrilor acestora, precum şi altor organizaţii şi persoane străine cu statut diplomatic, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României;
b) autoturismele echipate şi destinate conducerii de către persoanele cu handicap fizic grav şi accentuat, astfel cum aceste persoane sunt definite în Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată cu modificările ulterioare, care posedă permis de conducere (excepţia prevăzută mai sus se aplică numai pentru achiziţia unui singur autoturism în decurs de 5 ani şi atunci când autoturismul este în proprietatea persoanei cu handicap. Dovada echipării speciale a autovehiculelor o reprezintă menţionarea acestui fapt de Regia Autonomă „ Registrul Auto Român” în cartea de identitate a vehiculului);
c) autovehiculele destinate a fi utilizate de forţele armate, forţele de securitate a statului, de poliţie de jandarmerie, de poliţie de frontieră, de pompieri;
d) autovehiculele destinate serviciilor de ambulanţă şi medicină, autovehiculele speciale echipate corespunzător pentru acordarea ajutorului de urgenţă precum şi autovehiculele speciale destinate serviciilor de descarcerare (în această categorie se încadrează numai acele autovehicule dotate cu echipamente speciale necesare efectuării serviciilor de ambulanţă şi medicină şi care sunt înscrise în evidenţa staţiilor de ambulanţă a serviciilor mobile de urgenţă şi de reanimare. În aceeaşi categorie intră şi autovehiculele dotate cu echipamente speciale necesare efectuării serviciilor de ambulanţă şi medicină deţinute de operatorii economici);
e) autovehiculele a căror caroserie sau al căror şasiu a fost înlocuită/înlocuit cu condiţia ca aceste autovehicule să fi fost anterior înmatriculate pe teritoriul României.
Autovehiculele dotate cu cutie de viteze care poate funcţiona în regim automat nu intră în categoria celor adaptate sau echipate special şi nu sunt exceptate de la plata taxei.
Obligaţia de plată a taxei intervine:
- cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;
- la repunerea în circulaţie a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire în precizările de mai sus.
Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă.
Pentru stabilirea taxei, persoana fizică sau persoana juridică care intenţionează să efectueze înmatricularea autovehiculului va depune documentele din care rezulta elementele de calcul al taxei, prevăzute în normele metodologice de aplicare a ordonanţei care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Valoarea în lei a taxei se determină pe baza cursului de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (3,3565 lei/euro, conform Ordinului ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 2463/2007).
Taxa se plăteşte de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unităţile Trezoreriei Statului pe numele Administraţiei Fondului pentru Mediu.
Dovada plăţii taxei va fi prezentată cu ocazia înmatriculării autovehiculului.
Stabilirea, verificarea, colectarea şi executarea silită inclusiv soluţionarea contestaţiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată cu modificările şi completările ulterioare.
Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto naţional se restituie valoarea reziduală a taxei.
Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto naţional.
Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor documente:
- documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului scos din parcul auto naţional;
- dovada radierii din circulaţie a autovehiculului;
c) documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru sau declaraţia vamala de export, după caz;
- certificatul de distrugere a vehiculului, după caz.
Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă.
Nu se plăteşte taxa pe poluare pentru autovehicule atunci când acestea sunt:
- încadrate în categoria vehiculelor istorice, definite conform prevederilor legale în vigoare;
- acordate instituţiilor de învăţământ, sănătate şi cultură ministerelor, altor organe ale administraţiei publice, structurilor patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional, asociaţiilor şi fundaţiilor de utilitate publică de către guverne străine, organisme internaţionale şi organizaţiilor nonprofit şi de caritate, prin donaţii sau finanţate direct din împrumuturi nerambursabile, precum şi din programe de cooperare ştiinţifică şi tehnică;
- confiscate sau intrate potrivit legii în proprietatea privată a statului şi acordate cu titlu gratuit în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
- destinate competiţiilor sportive, definite conform prevederilor legale în vigoare.
Atenţie! În cazul autovehiculelor echipate cu motor diesel prevăzute cu filtru de particule, fapt confirmat de Regia Autonomă „ Registrul Auto Român”, cuantumul taxei se reduce cu 25%.
Suma reprezentând taxa poate fi contestată atunci când persoana care urmează să înmatriculeze un autovehicul rulat poate face dovada că autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată de grila fixă prevăzută în anexa nr. 4 la ordonanţă.
Important! Taxa rezultată ca diferenţă între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - iunie 2008, cu titlu de taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, şi cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Ordonanţa de Urgenţă intră în vigoare la data de 1 iulie 2008.
Precizăm că taxa pe poluare înlocuieşte taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule (taxa pentru prima înmatriculare) reglementată prin prevederile art. 214 indice 1 - 214 indice 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927/2003, cu modificările şi completările ulterioare, articole care se abrogă.
*
Baza legală: Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327/2008.
 
Documentar fiscal: Autorizare activitati independente PDF Imprimare E-mail
Scris de Administrator   
Monday, 02 June 2008
Desfăşurarea activităţilor economice de către persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale

Cine poate desfăşura activitate pe teritoriul României în baza OUG nr. 44/2008

În temeiul dreptului la liberă iniţiativă, al dreptului la liberă asociere şi al dreptului de stabilire, orice persoană fizică, cetăţean român sau cetăţean al unui alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European, poate desfăşura activităţi economice pe teritoriul României în toate domeniile, meseriile, ocupaţiile sau profesiile pe care legea nu le interzice în mod expres pentru libera iniţiativă.
Prin activitate economică se înţelege activitatea agricolă, industrială, comercială, desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi ori determinabili, în scopul obţinerii unui profit.
Persoanele fizice pot desfăşura activităţi economice fie individual şi independent, ca persoane fizice autorizate, ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale, fie ca membri ai unei întreprinderi familiale.
Persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale care desfăşoară orice activitate economică permanent, ocazional sau temporar în România trebuie să aibă un sediu profesional pe teritoriul României şi trebuie să fie înregistrată şi autorizată în condiţiile ordonanţei de urgenţă menţionată mai sus.
Autorizarea funcţionării nu exonerează persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale de obligaţia de a obţine înainte de începerea activităţii autorizaţiile, avizele, licenţele şi altele asemenea, prevăzute în legi speciale, pentru desfăşurarea anumitor activităţi economice.

Înregistrarea şi autorizarea funcţionării

Persoanele fizice au obligaţia să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării înainte de începerea activităţii economice, ca persoane fizice autorizate (PFA), respectiv întreprinzători persoane fizice titulari ai unei întreprinderi individuale.
Înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării întreprinderii familiale se face obligatoriu înainte de începerea activităţii economice printr-o cerere formulată şi adresată registrului comerţului de pe lângă tribunalul din judeţul în care solicitantul îşi stabileşte sediul profesional, în termen de 15 zile de la încheierea acordului de constituire de către reprezentantul întreprinderii familiale sau de oricare membru al întreprinderii familiale, nerespectarea termenului conducând la încheierea unui nou acord de constituire.
Persoanele fizice care pot desfăşura activităţi economice trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- au împlinit vârsta de 18 ani, în cazul persoanelor fizice care solicită autorizarea pentru desfăşurarea de activităţi economice şi al reprezentantului întreprinderii familiale, respectiv vârsta de 16 ani, în cazul membrilor întreprinderii familiale;
- nu au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale şi cele care privesc disciplina financiar-fiscală de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal;
- au un sediu profesional declarat;
- declară pe propria răspundere că îndeplinesc condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi al protecţiei muncii.
Pentru stabilirea sediului profesional este necesar ca PFA, titularul întreprinderii individuale sau oricare membru al întreprinderii familiale, de la caz la caz, să deţină un drept de folosinţă asupra imobilului la adresa căruia acesta este declarat.
Desfăşurarea activităţii economice prin intermediul unui sediu permanent de către cetăţenii altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European se realizează cu respectarea reglementărilor în vigoare privind sediul permanent.
Cererea de înregistrare în registrul comerţului de autorizare a funcţionării va fi însoţită de documentaţia de susţinere care va cuprinde:
- carte de identitate sau paşaport - fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul;
- document care să ateste drepturile de folosinţă asupra sediului profesional, precum contract de închiriere, comodat, certificat de moştenitor contract de vânzare-cumpărare, declaraţie de luare în spaţiu sau orice alt act juridic care conferă dreptul de folosinţă etc. (copie legalizată);
- declaraţie pe propria răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzute de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii;
- fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă pregătirea profesională dacă aceasta este cerută;
- fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă experienţa profesională, dacă este cazul.
Documentele care atestă pregătirea sau experienţa profesională pot fi: diploma, certificatul sau adeverinţa prin care se dovedeşte absolvirea unei instituţii de învăţământ, certificatul de calificare profesională sau de absolvire a unei forme de pregătire profesională organizată în condiţiile legii, în vigoare la data eliberării acestuia, certificatul de competenţă profesională, cartea de meşteşugar, carnetul de muncă al solicitantului, declaraţia de notorietate cu privire la abilitatea de a desfăşura activitatea pentru care se solicită autorizarea, eliberată de primarul localităţii respective în mod gratuit în cazul meseriilor tradiţionale artizanale, atestatul de recunoaştere şi de echivalare pentru persoanele fizice care au dobândit calificarea în străinătate, atestatul de recunoaştere a calificării dobândite în străinătate în afara sistemului de învăţământ, orice alte dovezi care să ateste experienţa profesională.
Înregistrarea în registrul comerţului a persoanei fizice autorizate, a întreprinderii individuale şi a întreprinderii familiale se face în baza rezoluţiei motivate a directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal dacă socoteşte îndeplinite condiţiile de autorizare şi înregistrare. Prin această rezoluţie va dispune şi înregistrarea în registrul comerţului a declaraţiei pe propria răspundere date conform prevederilor Legii nr. 359/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Dacă documentele depuse în susţinerea cererii sunt incomplete, directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal va dispune prin rezoluţie motivată acordarea unui termen de maximum 15 zile pentru completarea acestora care va fi comunicat solicitantului fie pe loc, dacă este prezent, fie prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. În toate cazurile se vor indica documentele care urmează să fie depuse până la termenul acordat.
În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile legale, directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal va dispune prin rezoluţie motivată respingerea cererii de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării pentru persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală sau întreprinderea familială solicitantă, precum şi a înregistrării declaraţiei pe propria răspundere date conform Legii nr. 359/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Rezoluţia directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal cu privire la înmatriculare şi orice alte înregistrări în registrul comerţului se execută de îndată, în baza lor efectuându-se înregistrările dispuse prin acestea, fără nicio altă formalitate.
Împotriva rezoluţiei directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal se poate formula plângere în termen de 15 zile de la pronunţare sau de la comunicare, după caz. Plângerea se depune la judecătoria în a cărei rază teritorială se află sediul profesional al solicitantului şi se judecă în condiţiile dreptului comun.
Termenul de eliberare a certificatului de înregistrare şi, după caz, a certificatului de înscriere de menţiuni este de 3 zile lucrătoare, respectiv 5 zile lucrătoare calculat de la data înregistrării cererii sau, după caz, de la data completării cererii cu documentele solicitate.
Certificatul de înregistrare, conţinând codul unic de înregistrare, este documentul care atestă înregistrarea în registrul comerţului autorizarea funcţionării, precum şi luarea în evidenţă de către autoritatea fiscală competentă.
O persoană poate avea câte un singur certificat de înregistrare pentru statutul juridic, respectiv cel de PFA, titular de întreprindere individuală sau membru al unei întreprinderi familiale pentru care a fost autorizată.
Schimbarea sediului profesional şi a obiectului principal de activitate, înregistrarea punctelor de lucru sau unei activităţi pentru care nu s-a cerut înregistrarea, precum şi alte modificări se pot efectua prin cerere care se depune şi înregistrează în registrul comerţului, însoţită de declaraţia pe propria răspundere.
Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă tribunal va elibera un nou certificat de înregistrare, certificatul de înscriere de menţiuni şi certificatul constatator emis în baza declaraţiei pe propria răspundere, precum şi a altor acte prevăzute de lege.
Modificarea acordului de constituire a întreprinderii familiale se declară în termen de 15 zile de la încheierea actului adiţional la registrul comerţului în care este înregistrată întreprinderea familială. Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă tribunal va înregistra modificările şi va elibera certificatul de înscriere de menţiuni cu respectarea prevederilor legale aplicabile.
Persoana fizică autorizată, titularul întreprinderii individuale şi reprezentantul întreprinderii familiale vor ţine contabilitatea în partidă simplă potrivit reglementărilor privind organizarea şi conducerea evidenţei contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Regimul juridic al persoanelor fizice autorizate (PFA)

În scopul exercitării activităţii pentru care a fost autorizată, PFA poate colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit.
PFA nu poate angaja cu contract de muncă terţe persoane pentru desfăşurarea activităţii pentru care a fost autorizată şi nici nu va fi considerată un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează, chiar dacă colaborarea este exclusivă.
Cu toate acestea, o persoană poate cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu cea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel pentru care PFA este autorizată.
PFA este asigurată în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, al asigurărilor pentru şomaj.
PFA îşi desfăşoară activitatea folosind în principal forţa de muncă şi aptitudinile sale profesionale. Ea nu poate cumula şi calitatea de întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale.
PFA răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul său, iar în caz de insolvenţă va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei cu modificările şi completările ulterioare, dacă are calitatea de comerciant, potrivit art. 7 din Codul Comercial.
Prin patrimoniu de afectaţiune se înţelege totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor persoanei fizice autorizate, titularului întreprinderii individuale sau a membrilor întreprinderii familiale, afectate scopului exercitării unei activităţi economice, constituite ca o fracţiune distinctă a patrimoniului persoanei fizice autorizate, titularului întreprinderii individuale sau membrilor întreprinderii familiale, separată de gajul general al creditorilor personali ai acestora.
PFA îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul comerţului prin deces, prin voinţa acesteia sau în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată cu modificările şi completările ulterioare.
Cererea de radiere, însoţită de copia certificatului pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată.

Regimul juridic al întreprinzătorului persoană fizică titular al întreprinderii individuale

Cererea de înregistrare în registrul comerţului de autorizare a funcţionării va fi însoţită de documentaţia de susţinere care va cuprinde:
- carte de identitate sau paşaportul al titularului întreprinderii individuale - fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul;
- document care să ateste drepturile de folosinţă asupra sediului profesional, precum contract de închiriere, comodat, certificat de moştenitor, contract de vânzare-cumpărare;
- declaraţie de luare în spaţiu sau orice alt act juridic care conferă dreptul de folosinţă etc. - copie legalizată;
- declaraţie pe propria răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzute de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii;
- fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă pregătirea profesională dacă aceasta este cerută potrivit unor prevederi legale speciale;
- fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă experienţa profesională, dacă este cazul.
Întreprinderea individuală nu dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerţului.
Prin întreprindere individuală se înţelege întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică.
Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerţului.
Pentru organizarea şi exploatarea întreprinderii sale, întreprinzătorul persoană fizică în calitate de angajator persoană fizică poate angaja terţe persoane cu contract individual de muncă înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă potrivit legii, şi poate colabora cu alte PFA, cu alţi întreprinzători persoane fizice-titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit.
Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale nu va fi considerat un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează, chiar dacă colaborarea este exclusivă.
Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale poate cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel în care şi-a organizat întreprinderea individuală.
Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale este asigurat în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurat în sistemul asigurări sociale de sănătate al asigurări pentru şomaj.
Persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune dacă acesta a fost constituit, şi în completare, cu întreg patrimoniul, iar în caz de insolvenţă va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006, cu modificările şi ulterioare.
Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale îşi încetează activitatea şi este radiat din registrul comerţului prin deces, prin voinţa acestuia sau în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată cu modificările şi completările ulterioare.
Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată.
Activitatea va putea fi continuată sub aceeaşi firmă cu obligaţia de menţionare în cuprinsul acelei firme a calitatea de succesor.

Regimul juridic al întreprinderii familiale

Întreprinderea familială este constituită din 2 sau mai mulţi membri ai unei familii.
Prin întreprindere familială se înţelege întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa.
Prin familie se înţelege soţul, soţia, copiii acestora care au împlinit vârsta de 16 ani la data autorizării întreprinderii familiale, rudele şi afinii până la gradul al IV-lea, inclusiv..
Membrii unei întreprinderi familiale pot fi simultan PFA sau titulari ai unor întreprinderi individuale. De asemenea, aceştia pot cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel în care şi-au organizat întreprinderea familială.
Membrii unei întreprinderi familiale sunt asiguraţi în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi au dreptul de a fi asiguraţi în sistemul asigurări sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj.
Întreprinderea familială nu poate angaja terţe persoane cu contract de muncă.
Întreprinderea familială se constituie printr-un acord de constituire, încheiat de membrii familiei în formă scrisă ca o condiţie de validitate. Acordul de constituire va stipula numele şi prenumele membrilor, reprezentantul, data întocmirii, participarea fiecărui membru la întreprindere, condiţiile participare cotele procentuale în care vor împărţi veniturile nete ale întreprinderii, raporturile dintre membrii întreprinderii familiale în condiţiile de retragere, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Cererea de înregistrare în registrul comerţului de autorizare a funcţionării va fi însoţită de documentaţia de susţinere care va cuprinde:
- carte de identitate sau paşaport al fiecărui membru - fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul;
- document care să ateste drepturile de folosinţă asupra sediului profesional, precum contract de închiriere, comodat, certificat de moştenitor, contract de vânzare-cumpărare, declaraţie de luare în spaţiu sau orice alt act juridic care conferă dreptul de folosinţă etc. - copie legalizată;
- declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului, care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzute de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii;
- fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă pregătirea profesională dacă aceasta este cerută potrivit unor prevederi legale speciale;
- fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă experienţa profesională dacă este cazul;
- acordul de constituire şi procura specială.
Reprezentantul desemnat prin acordul de constituire va gestiona interesele întreprinderii familiale în temeiul unei procuri speciale, sub forma unui înscris sub semnătură privată care se semnează de către toţi membrii întreprinderii care au capacitate de exerciţiu, reprezentanţi legali ai celor cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
În scopul exercitării activităţii pentru care a fost autorizată întreprinderea familială prin reprezentantul său poate colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit.
Întreprinderea familială nu are patrimoniu propriu şi nu dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerţului. Se poate constitui un patrimoniu de afectaţiune prin acordul de constituire a întreprinderii familiale de către membrii acesteia.
Cotele de participare a membrilor la constituirea patrimoniului de afectaţiune se stabilesc prin acordul de constituire sau printr-un act adiţional la acesta în funcţie de participarea fiecăruia la veniturile nete sau pierderile întreprinderii. Dacă membrii întreprinderii convin în unanimitate cotele de participare pot fi diferite.
Membrii întreprinderii familiale sunt comercianţi persoane fizice de la data înregistrării acesteia în registrul comerţului şi răspund solidar şi indivizibil pentru datoriile contractate de reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul de afectaţiune dacă acesta a fost constituit, şi în completare, cu întreg patrimoniul, corespunzător cotelor de participare.
Întreprinderea familială îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul comerţului în situaţia în care, fie mai mult de jumătate dintre membrii acesteia au decedat, fie mai mult de jumătate dintre membrii întreprinderii cer încetarea acesteia sau se retrag din întreprindere, fie în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată cu modificările şi completările ulterioare.
Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată
În cazul în care membrii întreprinderii familiale au constituit un patrimoniu de afectaţiune sau au dobândit bunuri, bunurile se împart conform cotelor stabilite.

Alte precizări

Persoanele fizice pot opta să efectueze formalităţile de autorizare şi înregistrare prin intermediul birourilor de asistenţă şi de reprezentare, constituite de primării, care pot să reprezinte persoana fizică solicitantă în cadrul procedurilor de obţinere a autorizaţiei şi înregistrării în registrul comerţului în temeiul unei cereri de reprezentare.
Birourile de asistenţă şi reprezentare au următoarele competenţe
- primesc şi ordonează documentaţia pentru înregistrare şi autorizare;
- remit cererea de înregistrare în registrul comerţului de autorizare a funcţionare însoţită de documentaţia de susţinere la registrul comerţului competent, efectuează corespondenţa cu acesta în scopul obţinerii înregistrării şi autorizării, precum şi pentru primirea certificatului de înregistrare şi a celorlalte acte, în original;
- remit solicitantului actele în original primite de la registrul comerţului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii din partea acestuia; actele se socotesc comunicate solicitantului la data la care acestea devin disponibile destinatarului pe suport de hârtie;
- acordă solicitanţilor asistenţa privind operaţiunea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării.
Pentru serviciile prestate primăriile vor putea percepe taxe pe care le pot stabili autonom, în temeiul principiului autonomiei locale.
Primăriile vor pune la dispoziţia publicului un formular standard al cererii de reprezentare care împreună cu cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării şi documentaţia de susţinere pot fi remise la registrul comerţului competent în format electronic, utilizând Sistemul de autorizare şi înregistrare on-line şi pe suport hârtie, prin poştă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire cu conţinut declarat, ori direct la registrul comerţului.
În scopul liberului acces al cetăţenilor la servicii publice administrative de calitate, birourile de asistenţă şi reprezentare pot primi cereri de reprezentare şi pot presta servicii de asistenţă indiferent de sediul profesional al solicitantului şi de registrul comerţului căruia i se adresează acesta.
Persoanele fizice şi asociaţiile familiale autorizate şi înregistrate în registrul comerţului în temeiul unor acte normative anterioare Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 pot funcţiona în baza certificatului de înregistrare, emis de oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal, un an de la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă.
Până la împlinirea termenului de un an, aceste persoane vor opta pentru desfăşurarea activităţii în una dintre formele prevăzute de OUG nr. 44/2008.
Persoanele fizice şi asociaţiile familiale care nu şi-au exercitat dreptul de opţiune îşi încetează activitatea şi vor fi radiate din registrul comerţului din oficiu, fără nicio altă formalitate.
*
Baza legală: Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328/2008.
 
Publicare datornici la 31 martie 2008 PDF Imprimare E-mail
Scris de Administrator   
Monday, 02 June 2008
Pe site-ul www.mfinante.ro, au fost publicate 173 de firme vâlcene, mijlocii şi mici, datornice

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, în temeiul prevederilor Titlului I - Transparenţa informaţiilor referitoare la obligaţiile bugetare restante din Cartea I - Reglementări generale pentru prevenirea şi combaterea corupţiei din Legea nr. 161/2003, a actualizat pe site-ul wwww.mfinante.ro al Ministerului Economiei şi Finanţelor, domeniul Finanţe, Lista societăţilor comerciale care înregistrau obligaţii restante faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor de şomaj, precum şi cuantumul acestor obligaţii restante la 31 martie 2008 şi neachitate până la data publicării.
I. La bugetul general consolidat au fost publicaţi 173 contribuabili mijlocii şi mici care înregistrau la 31 martie 2008 restanţe de 24,43 de milioane de lei.
La bugetul de stat au fost publicaţi 160 contribuabili mijlocii şi mici care aveau obligaţii restante de 19,70 mil.lei, care se află în următoarele situaţii:
- 151 se află în procedura de executare silită pentru recuperarea unor creanţe ale bugetului de stat de 19,56 mil.lei;
- 9 au solicitat compensarea obligaţiilor restante la bugetul de stat pentru suma de 0,14 mii lei.
Pentru obligaţiile faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat au fost publicaţi 124 contribuabili mijlocii şi mici care înregistrau restanţe de 3,50 mil.lei, din care:
- 115 se află în procedura de executare silită pentru recuperarea unor creanţe de 3,17 mil.lei;
- 9 au solicitat compensarea obligaţiilor restante pentru 0,33 mil.lei.
Obligaţiile la bugetul fondului asigurărilor de sănătate sunt de 1,08 mil.lei şi provin de la 116 contribuabili mijlocii şi mici, astfel:
- 109 se află în procedura de executare silită pentru recuperarea unor creanţe în sumă de 0,98 mil.lei;
- 7 au solicitat compensarea obligaţiilor restante pentru 0,10 mil.lei.
Pentru obligaţiile faţă de bugetul asigurărilor de şomaj au fost publicaţi 105 contribuabili mici şi mijlocii care înregistrează obligaţii restante de 0,16 mil.lei, în structura:
- 98 se află în procedura de executare silită pentru obligaţii restante de 0,14 mil.lei;
- 7 au solicitat compensarea obligaţiilor restante pentru 0,02 mil.lei.
II. La 31 martie 2008, marii contribuabili preluaţi în administrare de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili Bucureşti (DGAMC), conform Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 343/2005, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care au înregistrat restanţe, au fost publicaţi de DGAMC Bucureşti.
III. Nu au fost publicaţi pe site-ul Ministerului Economiei şi Finanţelor, conform Ordinului ministrului Finanţelor Publice nr. 551/2003: microîntreprinderile clasificate după Legea nr. 346/2004, modificată; contribuabilii persoane juridice pentru care a fost declanşată procedura insolvenţei, reglementată de Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi contribuabilii care au contestat debitele şi au exercitat căile de atac prevăzute de lege.
Analiza evoluţiei debitorilor vâlceni faţă de bugetul general consolidat conduce la concluzia că, la 31 martie 2008, numărul restanţierilor publicaţi pe site-ul Ministerului Economiei şi Finanţelor, precum şi cuantumul obligaţiilor restante sunt în scădere faţă de trimestrul anterior.
IV. Următoarea actualizare se va face până la 31 iulie 2008, pentru debitele restante la 30 iunie 2008, conform art. 13 din Ordinului ministrului Finanţelor Publice nr. 551/2003.
 
Declararea veniturilor obtinute ?n strainatate PDF Imprimare E-mail
Scris de Administrator   
Monday, 02 June 2008
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea reaminteşte contribuabililor, persoane fizice rezidente române, cu domiciliul în România, că au obligaţia declarării veniturilor obţinute în anul 2007, atât din România, cât şi din afara României.
Pentru veniturile obţinute din afara României, contribuabilii trebuie să completeze şi să depună „Declaraţia privind veniturile din străinătate”, formularul 201, la organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi au domiciliul.
Veniturile din străinătate pentru care contribuabilii trebuie să depună formularul 201 sunt cele obţinute din: activităţi comerciale, profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinţei bunurilor, dobânzi, câştiguri din transferul titlurilor de valoare, pensii, premii şi din jocuri de noroc, dividende, alte venituri din investiţii, precum şi alte venituri.
Procurarea formularului de Declaraţie 201, precum şi a instrucţiunilor de completare a acestuia se face fie prin accesarea adresei de Internet www.mfinante.ro, portal ANAF, domeniul Asistenţă contribuabili, subdomeniul Formulare, fie solicitându-l de la unitatea fiscală.
Termenul limită de depunere a declaraţiilor de venit pentru contribuabilii - persoane fizice, este 15 mai 2008.
 
Declaratia 200 PDF Imprimare E-mail
Scris de Administrator   
Monday, 02 June 2008
15 mai, ultima zi pentru depunerea declaraţiilor de venit pentru anul 2007

Obligaţia depunerii Declaraţiei 200
Declaraţia privind veniturile realizate, formular 200, se completează şi se depune de către persoanele fizice care au realizat venituri în bani şi/sau în natură în anul 2007, pentru veniturile realizate din activităţile detaliate la punctele 1-5.
1. Activităţi independente: activităţi comerciale (fapte de comerţ, prestări de servicii, altele decât cele din profesii libere, precum şi practicarea unei meserii, inclusiv din activităţi adiacente), profesii libere (exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii), drepturi de proprietate intelectuală (brevete de invenţie, desene şi modele, mostre, mărci de fabrică şi de comerţ şi procedee tehnice, know-how, drepturi de autor şi drepturi conexe dreptului de autor şi altele asemenea). Declaraţia se depune de contribuabilii care au desfăşurat activitatea în mod individual sau într-o forma de asociere, ce nu a dat naştere unei persoane juridice, constituită între persoane fizice sau între persoane fizice şi persoane juridice cu statut de microîntreprindere şi se completează pentru fiecare categorie de venit şi pentru fiecare sursa de realizare a venitului.
Nu au obligaţia depunerii declaraţiei persoanele fizice care în anul 2007 au realizat venituri din activităţi independente impuse pe baza de norme de venit, cu excepţia persoanelor care au depus declaraţiile de venit estimativ în luna decembrie şi pentru care nu s-au stabilit plăţi anticipate, conform legii.
Contribuabilii care au realizat venituri din drepturi de proprietate intelectuală de la mai mulţi plătitori depun o singură declaraţie.
2. Cedarea folosinţei bunurilor mobile şi imobile, realizate în calitate de proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal.
Persoanele fizice care au obţinut venituri din cedarea folosinţei bunurilor din mai multe surse, respectiv contracte de închiriere, completează declaraţia pentru fiecare sursă de venit.
3. Activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real: venituri din cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor, în sere şi în solarii, special destinate acestor scopuri, şi/sau în sistem irigat, precum şi din cultivarea şi valorificarea arbuştilor, plantelor decorative şi a ciupercilor, din exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole şi din altele asemenea. Declaraţia se depune de contribuabilii care au desfăşurat activitatea în mod individual şi/sau în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, constituită între persoane fizice şi care au optat pentru determinarea venitului net în sistem real, pe baza datelor din contabilitatea în partida simpla. Contribuabilii depun câte o declaraţie pentru fiecare loc de realizare a venitului, respectiv pentru fiecare localitate în a cărei rază teritorială se află terenul.
4. Câştiguri rezultate din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare: în situaţia în care în anul 2007 au realizat câştiguri din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, şi au obligaţia stabilirii câştigului net anual/pierderii nete anuale, potrivit legii.
5. Câştiguri din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valuta la termen, pe baza de contract. Declaraţia se depune de contribuabilii care în anul 2007 au realizat câştiguri din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe baza de contract, precum şi orice alte operaţiuni de acest gen, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, şi au obligaţia stabilirii câştigului net anual/pierderii nete anuale, potrivit legii.
Declaraţia privind veniturile realizate se completează de către contribuabili sau de către reprezentanţii fiscali ai acestora, înscriind cu majuscule, citeţ şi corect, datele prevăzute de formular.
Important! Contribuabilii care în anul 2007 au obţinut în exclusivitate venituri din salarii şi asimilate salariilor nu au obligaţia depunerii declaraţiei 200.

Transmiterea şi depunerea declaraţiilor de venit
Pentru îndeplinirea obligaţiei de declarare a veniturilor realizate în anul 2007 Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a transmis prin poştă contribuabililor - persoane fizice un pachet informaţional conţinând:
- 2 exemplare ale formularului 200 „Declaraţie privind veniturile realizate”, cod 14.13.01.13;
- Ghidul privind completarea şi depunerea Declaraţiei privind veniturile realizate în anul 2007;
- scrisoarea adresată contribuabililor, semnată de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
- plicul “CR”, destinat transmiterii declaraţiei de venit de către contribuabili către organul fiscal;
- plicul exterior pentru transmiterea documentelor pachetului informaţional către contribuabili.
Costurile poştale pentru transmiterea în regim „recomandat” sunt suportate de ANAF.
Important! Contribuabilii care au obligaţia depunerii formularului 200 „Declaraţie privind veniturile realizate” şi optează pentru virarea unei sume de 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil/câştigul net anual pe fiecare sursă şi categorie de venit vor completa cartuşul III al formularului.
Contribuabilii care au realizat venituri din activităţi independente/activităţi agricole, impuse pe bază de normă de venit care nu au obligaţia de a depune formularul 200 „Declaraţie privind veniturile realizate” dar optează pentru virarea unei sume de 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil/câştigul net anual pe fiecare sursă şi categorie de venit vor depune formularul 200 completând numai cartuşul III al formularului.
Reamintim contribuabililor care au realizat în anul 2007 numai venituri din salarii şi asimilate salariilor că pot opta pentru virarea unei sume de 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil prin depunerea formularului 230 „Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual şi deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea în sistem colectiv pentru domeniul locativ”, cod 14.13.04.13, aprobat prin OMEF nr. 2.371/2007 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la Titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878/2007.
Atenţie! Vă recomandăm să utilizaţi plicul primit pentru transmiterea prin poştă a declaraţiei de venit, iar depunerea acestuia la oficiile poştale să se facă în zilele lucrătoare, altfel taxele poştale suplimentare vor fi suportate de dvs. întrucât CN Poşta Română percepe tarife poştale majorate pentru depunerile efectuate în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale.
În situaţia în care sunt contribuabili care au obţinut în anul 2007 venituri pe care au obligaţia să le declare în Declaraţia 200 şi nu au primit prin poştă formularele se pot prezenta la unităţile fiscale teritoriale unde li se vor pune la dispoziţie pentru completare aceste documente.

Sancţiuni
Nedepunerea până la 15 mai 2008 a declaraţiilor de venit de către persoanele fizice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10 la 100 lei.
*
Baza legală: Ordinul ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 2.371/2007 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la Titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878/2007; Ordinul ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 588/2008 privind stabilirea categoriilor de obligaţii fiscale pentru care organul fiscal transmite contribuabililor, prin poştă, formularele de declaraţii de venit, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189/12.03.2008, Ordonanţa Guvernului României nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
 
<< Start < Inapoi 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Inainte > Sfarsit >>

Rezultate 73 - 81 din 127
Get Flash to see this player.

Publicitate

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Powered by Cris Net Design