Valcea: In sapte luni, suplimentar pentru buget 35,2 mil.lei PDF Imprimare E-mail
Scris de Administrator   
Wednesday, 03 September 2008
În şapte luni, Fiscul vâlcean a stabilit suplimentar pentru buget 35,2 de milioane de lei

27 cazuri au fost înaintate instituţiilor abilitate pentru continuarea şi definitivarea cercetărilor în vederea stabilirii persoanelor vinovate şi a gradului de participare a acestora la infracţiunile constatate

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea acţionează pentru identificarea faptelor de evaziune fiscală prin structurile cu atribuţii de control pentru verificarea: creşterii gradului de conformare voluntară a operatorilor economici; realizării veniturilor bugetului general consolidat şi reducerii arieratelor; modului în care sunt aplicate reglementările legale privind calcularea, evidenţierea în cuantumurile şi la termenele stabilite de lege, a impozitelor, taxelor şi a altor obligaţii fiscale faţă de bugetul general consolidat; realităţii şi legalităţii sumelor negative din deconturile de taxa pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare; comportamentului contribuabililor, toate aceste obiective vizând întărirea disciplinei financiar-fiscale şi contabile.
La 31 iulie a.c., personalul DGFP Vâlcea cu atribuţii de control încheiase 1.979 de acte de control, rezultatele inspecţiilor fiscale concretizându-se în stabilirea unor venituri suplimentare pentru bugetul general consolidat în sumă totală de 35,2 milioane de lei.
Pentru prejudicii create bugetului general consolidat, în sumă totală de 11,2 mil.lei, DGFP Vâlcea a înaintat 27 cazuri instituţiilor abilitate pentru continuarea şi definitivarea cercetărilor în vederea stabilirii persoanelor vinovate şi a gradului de participare a acestora la infracţiunile constatate.
Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Web:
Titlu:
UBB:
[b] [i] [u] [url] [quote] [code] [img] 
 
 
:D:):(:0:shock::confused:8):lol::x:P:oops::cry:
:evil::twisted::roll::wink::!::?::idea::arrow:
 

3.21 Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 
< Precedent   Urmator >
Powered by Cris Net Design