|
Valcea: venituri bugetare cu 25,6 % mai mari |
|
|
|
|
Scris de Administrator
|
|
Wednesday, 03 September 2008 |
La 31 iulie 2008, în judeţul Vâlcea, veniturile bugetare au crescut cu 25,6% faţă de anul precedent
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea informează că, la 31
iulie a.c., în judeţul Vâlcea, veniturile bugetului general consolidat
au fost de 559 mil.lei, faţă de 445 mil.lei în perioada similară a
anului 2007, cu 25,6% mai mult.
În aceeaşi perioadă, încasările la bugetul de stat, inclusiv
sumele şi cotele defalcate la bugetele locale, au totalizat 276,9
mil.lei, în creştere cu 20,8% faţă de 2007.
De asemenea, şi veniturile la bugetul Fondului Naţional Unic de
Asigurări Sociale de Sănătate, Bugetul asigurărilor sociale de stat şi
cel al asigurărilor pentru şomaj au fost de 281,5 mil.lei, fiind mai
mari cu 30,5%, faţă de 2007.
La 31 iulie a.c., în judeţul Vâlcea, veniturile proprii ale
bugetelor locale au fost de 53 mil.lei, mai mari cu 6% faţă de perioada
similară a anului trecut.
„Am
organizat activitatea de colectare a veniturilor bugetare în aşa fel
încât să realizăm indicatorii de performanţă stabiliţi de Agenţia
Naţională de Administrare Fiscală pentru instituţia noastră, creşterea
gradului de conformare voluntară a contribuabililor constituind un
obiectiv prioritar. În acest context, apreciem îmbunătăţirea
comportamentului fiscal al contribuabililor, reflectat de creşterea
gradului de depunere a declaraţiilor fiscale şi plata obligaţiilor
fiscale integral şi la termen” - a declarat directorul executiv al DGFP Vâlcea, ec. Gheorghe Gogîrnoiu.
|