Proiectul gestionarea mai eficienta a serviciului public de politie comunitara PDF Imprimare E-mail
Scris de Administrator   
Tuesday, 02 September 2008
În cadrul proiectului „gestionarea mai eficienta a serviciului public de politie comunitara”, Primaria municipiului ramnicu valcea inaugureazĂ centrul de pregatire profesionalĂ a personalului din cadrul acestui serviciu


Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea derulează proiectul „GESTIONAREA MAI EFICIENTĂ A SERVICIULUI PUBLIC DE POLIŢIE COMUNITARĂ DIN CADRUL PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA”, încheiat între Ministerul Economiei şi Finanţelor, în calitate de Autoritate Contractantă, şi Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, ca Beneficiar Final. Valoarea totală a contractului este de 95.612 Euro fără T.V.A., din care 86.051 Euro reprezintă grant PHARE, iar suma de 9.561 Euro – contribuţia de la bugetul local.
Prin acest proiect, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea urmăreşte:
Realizarea centrului de pregătire profesională, utilat cu echipamentele şi mobilierul aferente desfăşurării activităţilor;
Achiziţionarea a două autoturisme, dotate fiecare cu staţie fixă de emisie-recepţie şi rampă luminoasă (consolă) – pentru prevenirea criminalităţii stradale, asigurarea şi restabilirea ordinii publice cât mai rapid.
Cursul de pregătire a personalului din cadrul serviciului de poliţie comunitară se va desfăşura în două grupe a câte 30 de politişti comunitari, după cum urmează: grupa I în perioada 01.09.2008 – 25.11.2008, iar grupa II-a în perioada 13.10.2008 – 09.01.2009. Ambele grupe vor desfăşura activitate în comun în perioada 30.09. – 25.11.2008 (pregătire fizică, cunoaşterea tehnicii, exerciţii practice), iar examenul final – în 12.01.2009 şi 13.01.2009.
În data de 28.08.2008, ora 11.00, la sediul serviciului public de Poliţie Comunitară, va avea loc inaugurarea centrului propriu de formare iniţială şi pregătire continuă asistată de calculator a personalului din cadrul serviciului de poliţie comunitară. Acesta a fost dotat cu echipamente IT, software, mobilier şi alte componente specifice unei astfel de activităţi.
Persoana de contact: Laura Ciurcu – Şef Unitate de Implementare a Proiectului
     Tel/Fax: 0250 736 081; E-mail: Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.
Pentru informaţii şi eventuale reclamaţii: Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.
Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Web:
Titlu:
UBB:
[b] [i] [u] [url] [quote] [code] [img] 
 
 
:D:):(:0:shock::confused:8):lol::x:P:oops::cry:
:evil::twisted::roll::wink::!::?::idea::arrow:
 

3.21 Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

Ultima actualizare ( Tuesday, 02 September 2008 )
 
< Precedent   Urmator >
Powered by Cris Net Design